[{"id":12002207,"name":"Pentru Ca","trackName":"Pentru Ca","artistName":"INNA","albumName":"Pentru Ca","duration":209.0,"instrumental":false,"hasWordSync":false,"plainLyrics":"Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\nSufletul îmi cântă când mă priveşti\nIar cu tine lumea pare mai mare (mare)\nCând în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\nAvem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\nTu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\nTot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\nPentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)","syncedLyrics":"[00:03.62] Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n[00:07.82] Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n[00:12.20] Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n[00:16.69] Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n[00:21.56] Atunci când stele cad sperând\n[00:23.26] Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[00:29.54] Atunci când visele se nasc\n[00:31.11] Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[00:38.47] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[00:42.71] N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[00:46.92] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[00:51.44] Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[01:22.14] Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n[01:26.31] Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n[01:30.95] Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n[01:35.48] Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n[01:39.93] Atunci când stele cad sperând\n[01:42.36] Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[01:48.15] Atunci când visele se nasc\n[01:50.89] Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[01:56.82] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:01.36] N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[02:05.47] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:09.96] Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[02:32.16] Atunci când stele cad sperând\n[02:34.60] Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[02:40.67] Atunci când visele se nasc\n[02:42.74] Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[02:49.00] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:53.67] N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[02:57.85] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[03:02.32] Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[03:07.40] ","lyricsfile":"version: '1.0'\nmetadata:\n  title: Pentru Ca\n  artist: INNA\n  album: Pentru Ca\n  duration_ms: 209000\n  instrumental: false\nlines:\n- text: Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n  start_ms: 3620\n  end_ms: 7820\n- text: Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n  start_ms: 7820\n  end_ms: 12200\n- text: Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n  start_ms: 12200\n  end_ms: 16690\n- text: Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n  start_ms: 16690\n  end_ms: 21560\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 21560\n  end_ms: 23260\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 23260\n  end_ms: 29540\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 29540\n  end_ms: 31110\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 31110\n  end_ms: 38470\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 38470\n  end_ms: 42710\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 42710\n  end_ms: 46920\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 46920\n  end_ms: 51440\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 51440\n  end_ms: 82140\n- text: Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n  start_ms: 82140\n  end_ms: 86310\n- text: Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n  start_ms: 86310\n  end_ms: 90950\n- text: Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n  start_ms: 90950\n  end_ms: 95480\n- text: Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n  start_ms: 95480\n  end_ms: 99930\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 99930\n  end_ms: 102360\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 102360\n  end_ms: 108150\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 108150\n  end_ms: 110890\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 110890\n  end_ms: 116820\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 116820\n  end_ms: 121360\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 121360\n  end_ms: 125470\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 125470\n  end_ms: 129960\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 129960\n  end_ms: 152160\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 152160\n  end_ms: 154600\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 154600\n  end_ms: 160670\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 160670\n  end_ms: 162740\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 162740\n  end_ms: 169000\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 169000\n  end_ms: 173670\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 173670\n  end_ms: 177850\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 177850\n  end_ms: 182320\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 182320\n  end_ms: 187400\n- text: ''\n  start_ms: 187400\nplain: |-\n  Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n  Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n  Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n  Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\n  Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n  Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n  Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n  Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n"},{"id":38254463,"name":"Pentru Că","trackName":"Pentru Că","artistName":"INNA","albumName":"Pentru Că","duration":206.0,"instrumental":false,"hasWordSync":false,"plainLyrics":"Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\nSufletul îmi cântă când mă priveşti\nIar cu tine lumea pare mai mare (mare)\nCând în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\nAvem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\nTu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\nTot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\nPentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)","syncedLyrics":"[00:03.62]Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n[00:07.82]Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n[00:12.20]Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n[00:16.69]Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n[00:21.56]Atunci când stele cad sperând\n[00:23.26]Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[00:29.54]Atunci când visele se nasc\n[00:31.11]Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[00:38.47]Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[00:42.71]N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[00:46.92]Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[00:51.44]Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[01:22.14]Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n[01:26.31]Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n[01:30.95]Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n[01:35.48]Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n[01:39.93]Atunci când stele cad sperând\n[01:42.36]Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[01:48.15]Atunci când visele se nasc\n[01:50.89]Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[01:56.82]Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:01.36]N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[02:05.47]Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:09.96]Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[02:32.16]Atunci când stele cad sperând\n[02:34.60]Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[02:40.67]Atunci când visele se nasc\n[02:42.74]Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[02:49.00]Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:53.67]N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[02:57.85]Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[03:02.32]Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[03:07.40]","lyricsfile":"version: '1.0'\nmetadata:\n  title: Pentru Că\n  artist: INNA\n  album: Pentru Că\n  duration_ms: 206472\n  instrumental: false\nlines:\n- text: Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n  start_ms: 3620\n  end_ms: 7820\n- text: Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n  start_ms: 7820\n  end_ms: 12200\n- text: Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n  start_ms: 12200\n  end_ms: 16690\n- text: Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n  start_ms: 16690\n  end_ms: 21560\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 21560\n  end_ms: 23260\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 23260\n  end_ms: 29540\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 29540\n  end_ms: 31110\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 31110\n  end_ms: 38470\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 38470\n  end_ms: 42710\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 42710\n  end_ms: 46920\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 46920\n  end_ms: 51440\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 51440\n  end_ms: 82140\n- text: Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n  start_ms: 82140\n  end_ms: 86310\n- text: Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n  start_ms: 86310\n  end_ms: 90950\n- text: Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n  start_ms: 90950\n  end_ms: 95480\n- text: Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n  start_ms: 95480\n  end_ms: 99930\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 99930\n  end_ms: 102360\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 102360\n  end_ms: 108150\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 108150\n  end_ms: 110890\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 110890\n  end_ms: 116820\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 116820\n  end_ms: 121360\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 121360\n  end_ms: 125470\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 125470\n  end_ms: 129960\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 129960\n  end_ms: 152160\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 152160\n  end_ms: 154600\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 154600\n  end_ms: 160670\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 160670\n  end_ms: 162740\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 162740\n  end_ms: 169000\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 169000\n  end_ms: 173670\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 173670\n  end_ms: 177850\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 177850\n  end_ms: 182320\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 182320\n  end_ms: 187400\n- text: ''\n  start_ms: 187400\nplain: |-\n  Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n  Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n  Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n  Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\n  Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n  Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n  Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n  Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n"},{"id":8820294,"name":"Pentru Ca","trackName":"Pentru Ca","artistName":"INNA;The Motans","albumName":"Pentru Ca","duration":210.0,"instrumental":false,"hasWordSync":false,"plainLyrics":"Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\nSufletul îmi cântă când mă priveşti\nIar cu tine lumea pare mai mare (mare)\nCând în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\nAvem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\nTu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\nTot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\nPentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)","syncedLyrics":"[00:03.61] Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n[00:07.89] Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n[00:12.28] Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n[00:16.60] Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n[00:21.51] Atunci când stele cad sperând\n[00:23.21] Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[00:29.52] Atunci când visele se nasc\n[00:31.10] Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[00:38.37] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[00:42.73] N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[00:46.93] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[00:51.45] Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[01:22.11] Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n[01:26.32] Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n[01:30.95] Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n[01:35.41] Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n[01:39.94] Atunci când stele cad sperând\n[01:42.32] Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[01:48.17] Atunci când visele se nasc\n[01:50.82] Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[01:56.83] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:01.32] N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[02:05.43] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:09.91] Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[02:32.15] Atunci când stele cad sperând\n[02:34.69] Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[02:40.61] Atunci când visele se nasc\n[02:42.78] Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[02:49.08] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:53.66] N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[02:57.85] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[03:02.39] Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[03:07.44] ","lyricsfile":"version: '1.0'\nmetadata:\n  title: Pentru Ca\n  artist: INNA;The Motans\n  album: Pentru Ca\n  duration_ms: 210000\n  instrumental: false\nlines:\n- text: Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n  start_ms: 3610\n  end_ms: 7890\n- text: Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n  start_ms: 7890\n  end_ms: 12280\n- text: Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n  start_ms: 12280\n  end_ms: 16600\n- text: Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n  start_ms: 16600\n  end_ms: 21510\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 21510\n  end_ms: 23210\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 23210\n  end_ms: 29520\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 29520\n  end_ms: 31100\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 31100\n  end_ms: 38370\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 38370\n  end_ms: 42730\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 42730\n  end_ms: 46930\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 46930\n  end_ms: 51450\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 51450\n  end_ms: 82110\n- text: Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n  start_ms: 82110\n  end_ms: 86320\n- text: Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n  start_ms: 86320\n  end_ms: 90950\n- text: Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n  start_ms: 90950\n  end_ms: 95410\n- text: Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n  start_ms: 95410\n  end_ms: 99940\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 99940\n  end_ms: 102320\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 102320\n  end_ms: 108170\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 108170\n  end_ms: 110820\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 110820\n  end_ms: 116830\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 116830\n  end_ms: 121320\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 121320\n  end_ms: 125430\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 125430\n  end_ms: 129910\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 129910\n  end_ms: 152150\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 152150\n  end_ms: 154690\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 154690\n  end_ms: 160610\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 160610\n  end_ms: 162780\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 162780\n  end_ms: 169080\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 169080\n  end_ms: 173660\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 173660\n  end_ms: 177850\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 177850\n  end_ms: 182390\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 182390\n  end_ms: 187440\n- text: ''\n  start_ms: 187440\nplain: |-\n  Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n  Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n  Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n  Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\n  Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n  Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n  Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n  Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n"},{"id":12418017,"name":"Pentru Ca (feat. The Motans)","trackName":"Pentru Ca (feat. The Motans)","artistName":"INNA","albumName":"Pentru Ca","duration":210.0,"instrumental":false,"hasWordSync":false,"plainLyrics":"Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\nSufletul îmi cântă când mă priveşti\nIar cu tine lumea pare mai mare (mare)\nCând în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\nAvem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\nTu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\nTot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\nPentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)","syncedLyrics":"[00:03.62] Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n[00:07.82] Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n[00:12.20] Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n[00:16.69] Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n[00:21.56] Atunci când stele cad sperând\n[00:23.26] Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[00:29.54] Atunci când visele se nasc\n[00:31.11] Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[00:38.47] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[00:42.71] N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[00:46.92] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[00:51.44] Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[01:22.14] Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n[01:26.31] Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n[01:30.95] Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n[01:35.48] Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n[01:39.93] Atunci când stele cad sperând\n[01:42.36] Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[01:48.15] Atunci când visele se nasc\n[01:50.89] Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[01:56.82] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:01.36] N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[02:05.47] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:09.96] Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[02:32.16] Atunci când stele cad sperând\n[02:34.60] Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[02:40.67] Atunci când visele se nasc\n[02:42.74] Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[02:49.00] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:53.67] N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[02:57.85] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[03:02.32] Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[03:07.40] ","lyricsfile":"version: '1.0'\nmetadata:\n  title: Pentru Ca (feat. The Motans)\n  artist: INNA\n  album: Pentru Ca\n  duration_ms: 210000\n  instrumental: false\nlines:\n- text: Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n  start_ms: 3620\n  end_ms: 7820\n- text: Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n  start_ms: 7820\n  end_ms: 12200\n- text: Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n  start_ms: 12200\n  end_ms: 16690\n- text: Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n  start_ms: 16690\n  end_ms: 21560\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 21560\n  end_ms: 23260\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 23260\n  end_ms: 29540\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 29540\n  end_ms: 31110\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 31110\n  end_ms: 38470\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 38470\n  end_ms: 42710\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 42710\n  end_ms: 46920\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 46920\n  end_ms: 51440\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 51440\n  end_ms: 82140\n- text: Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n  start_ms: 82140\n  end_ms: 86310\n- text: Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n  start_ms: 86310\n  end_ms: 90950\n- text: Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n  start_ms: 90950\n  end_ms: 95480\n- text: Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n  start_ms: 95480\n  end_ms: 99930\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 99930\n  end_ms: 102360\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 102360\n  end_ms: 108150\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 108150\n  end_ms: 110890\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 110890\n  end_ms: 116820\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 116820\n  end_ms: 121360\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 121360\n  end_ms: 125470\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 125470\n  end_ms: 129960\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 129960\n  end_ms: 152160\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 152160\n  end_ms: 154600\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 154600\n  end_ms: 160670\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 160670\n  end_ms: 162740\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 162740\n  end_ms: 169000\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 169000\n  end_ms: 173670\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 173670\n  end_ms: 177850\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 177850\n  end_ms: 182320\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 182320\n  end_ms: 187400\n- text: ''\n  start_ms: 187400\nplain: |-\n  Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n  Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n  Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n  Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\n  Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n  Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n  Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n  Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n"},{"id":16138160,"name":"Pentru Ca [DJ Criswell Remix]","trackName":"Pentru Ca [DJ Criswell Remix]","artistName":"Inna","albumName":"Pentru Ca [DJ Criswell Remix]","duration":242.0,"instrumental":false,"hasWordSync":false,"plainLyrics":"Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\nSufletul îmi cântă când mă priveşti\nIar cu tine lumea pare mai mare\nCând în şoapte noi ne spunem poveşti\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că, pentru că\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că, pentru că\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce\n\nAvem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\nTu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\nTot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\nPentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită","syncedLyrics":null,"lyricsfile":"version: '1.0'\nmetadata:\n  title: Pentru Ca [DJ Criswell Remix]\n  artist: Inna\n  album: Pentru Ca [DJ Criswell Remix]\n  duration_ms: 242000\n  instrumental: false\nlines: []\nplain: |-\n  Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n  Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n  Iar cu tine lumea pare mai mare\n  Când în şoapte noi ne spunem poveşti\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că, pentru că\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că, pentru că\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce\n\n  Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n  Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n  Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n  Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n"},{"id":12058371,"name":"Pentru Că (Midi Culture Remix)","trackName":"Pentru Că (Midi Culture Remix)","artistName":"INNA","albumName":"Pentru Că (Midi Culture Remix)","duration":261.0,"instrumental":false,"hasWordSync":false,"plainLyrics":"Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\nSufletul îmi cântă când mă priveşti\nIar cu tine lumea pare mai mare\nCând în şoapte noi ne spunem poveşti\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că, pentru că\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că, pentru că\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce\n\nAvem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\nTu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\nTot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\nPentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că, pentru că\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că, pentru că\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că, pentru că\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că, pentru că\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce","syncedLyrics":null,"lyricsfile":"version: '1.0'\nmetadata:\n  title: Pentru Că (Midi Culture Remix)\n  artist: INNA\n  album: Pentru Că (Midi Culture Remix)\n  duration_ms: 261000\n  instrumental: false\nlines: []\nplain: |-\n  Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n  Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n  Iar cu tine lumea pare mai mare\n  Când în şoapte noi ne spunem poveşti\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că, pentru că\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că, pentru că\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce\n\n  Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n  Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n  Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n  Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că, pentru că\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că, pentru că\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că, pentru că\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că, pentru că\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce\n"},{"id":13944874,"name":"Pentru Ca (feat. The Motans)","trackName":"Pentru Ca (feat. The Motans)","artistName":"INNA","albumName":"INNA Videos","duration":207.0,"instrumental":false,"hasWordSync":false,"plainLyrics":"Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\nSufletul îmi cântă când mă priveşti\nIar cu tine lumea pare mai mare (mare)\nCând în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\nAvem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\nTu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\nTot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\nPentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)","syncedLyrics":"[00:03.54] Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n[00:07.84] Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n[00:12.04] Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n[00:16.53] Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n[00:21.07] Atunci când stele cad sperând\n[00:23.28] Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[00:29.41] Atunci când visele se nasc\n[00:31.44] Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[00:38.10] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[00:42.48] N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[00:46.87] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[00:51.07] Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[00:56.55] \n[01:21.98] Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n[01:26.23] Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n[01:30.61] Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n[01:34.94] Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n[01:39.51] Atunci când stele cad sperând\n[01:41.92] Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[01:47.73] Atunci când visele se nasc\n[01:50.24] Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[01:56.55] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:01.02] N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[02:05.47] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:10.08] Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[02:15.04] \n[02:31.96] Atunci când stele cad sperând\n[02:34.50] Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[02:40.27] Atunci când visele se nasc\n[02:42.65] Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[02:48.88] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:53.44] N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[02:57.52] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[03:02.13] Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[03:07.38] ","lyricsfile":"version: '1.0'\nmetadata:\n  title: Pentru Ca (feat. The Motans)\n  artist: INNA\n  album: INNA Videos\n  duration_ms: 207000\n  instrumental: false\nlines:\n- text: Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n  start_ms: 3540\n  end_ms: 7840\n- text: Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n  start_ms: 7840\n  end_ms: 12040\n- text: Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n  start_ms: 12040\n  end_ms: 16530\n- text: Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n  start_ms: 16530\n  end_ms: 21070\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 21070\n  end_ms: 23280\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 23280\n  end_ms: 29410\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 29410\n  end_ms: 31440\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 31440\n  end_ms: 38100\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 38100\n  end_ms: 42480\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 42480\n  end_ms: 46870\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 46870\n  end_ms: 51070\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 51070\n  end_ms: 56550\n- text: ''\n  start_ms: 56550\n  end_ms: 81980\n- text: Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n  start_ms: 81980\n  end_ms: 86230\n- text: Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n  start_ms: 86230\n  end_ms: 90610\n- text: Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n  start_ms: 90610\n  end_ms: 94940\n- text: Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n  start_ms: 94940\n  end_ms: 99510\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 99510\n  end_ms: 101920\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 101920\n  end_ms: 107730\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 107730\n  end_ms: 110240\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 110240\n  end_ms: 116550\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 116550\n  end_ms: 121020\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 121020\n  end_ms: 125470\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 125470\n  end_ms: 130080\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 130080\n  end_ms: 135040\n- text: ''\n  start_ms: 135040\n  end_ms: 151960\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 151960\n  end_ms: 154500\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 154500\n  end_ms: 160270\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 160270\n  end_ms: 162650\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 162650\n  end_ms: 168880\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 168880\n  end_ms: 173440\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 173440\n  end_ms: 177520\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 177520\n  end_ms: 182130\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 182130\n  end_ms: 187380\n- text: ''\n  start_ms: 187380\nplain: |-\n  Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n  Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n  Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n  Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\n  Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n  Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n  Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n  Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n"},{"id":8485034,"name":"Pentru Că (Midi Culture Remix)","trackName":"Pentru Că (Midi Culture Remix)","artistName":"INNA feat. The Motans","albumName":"Pentru Că [Midi Culture Remix]","duration":262.0,"instrumental":false,"hasWordSync":false,"plainLyrics":"Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\nSufletul îmi cântă când mă priveşti\nIar cu tine lumea pare mai mare\nCând în şoapte noi ne spunem poveşti\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că, pentru că\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că, pentru că\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce\n\nAvem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\nTu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\nTot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\nPentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că, pentru că\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că, pentru că\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că, pentru că\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că, pentru că\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce","syncedLyrics":null,"lyricsfile":"version: '1.0'\nmetadata:\n  title: Pentru Că (Midi Culture Remix)\n  artist: INNA feat. The Motans\n  album: Pentru Că [Midi Culture Remix]\n  duration_ms: 262000\n  instrumental: false\nlines: []\nplain: |-\n  Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n  Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n  Iar cu tine lumea pare mai mare\n  Când în şoapte noi ne spunem poveşti\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că, pentru că\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că, pentru că\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce\n\n  Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n  Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n  Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n  Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că, pentru că\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că, pentru că\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că, pentru că\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că, pentru că\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce\n"},{"id":16138159,"name":"Pentru Ca [DJ Criswell Remix]","trackName":"Pentru Ca [DJ Criswell Remix]","artistName":"Inna Feat. The Motans","albumName":"Pentru Ca [DJ Criswell Remix]","duration":242.0,"instrumental":false,"hasWordSync":false,"plainLyrics":"Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\nSufletul îmi cântă când mă priveşti\nIar cu tine lumea pare mai mare\nCând în şoapte noi ne spunem poveşti\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că, pentru că\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că, pentru că\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce\n\nAvem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\nTu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\nTot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\nPentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită","syncedLyrics":null,"lyricsfile":"version: '1.0'\nmetadata:\n  title: Pentru Ca [DJ Criswell Remix]\n  artist: Inna Feat. The Motans\n  album: Pentru Ca [DJ Criswell Remix]\n  duration_ms: 242000\n  instrumental: false\nlines: []\nplain: |-\n  Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n  Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n  Iar cu tine lumea pare mai mare\n  Când în şoapte noi ne spunem poveşti\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că, pentru că\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că, pentru că\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce\n\n  Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n  Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n  Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n  Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n"},{"id":8484998,"name":"Pentru Că - Dirty Nano Remix","trackName":"Pentru Că - Dirty Nano Remix","artistName":"INNA/The Motans/Dirty Nano","albumName":"Pentru Că (Dirty Nano Remix)","duration":325.0,"instrumental":false,"hasWordSync":false,"plainLyrics":"Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\nSufletul îmi cântă când mă privești\nIar cu tine lumea pare mai mare\nCând prin șoapte noi ne spunem povești\nAtunci când stele cad sperând că-și vor găsi dorința potrivită\nAtunci când visele se nasc,\nIar tu, prin zâmbete, mă faci fericită\nPentru că...\nPentru că...\nN-avem un motiv anume, pur și simplu e...\nPentru că...\nPentru că...\nNe iubim și-avem în noi acel nu-știu-ce...\nAvem planuri complicate\nDar nu stau să mă complic,\nTu stai lângă mine și ajută-mă să le aplic\nTot de ce avem nevoie nu necesita cuvinte,\nPentru că știm să ne bucurăm din lucruri simple\nAtunci când stele cad sperând că-și vor găsi dorința potrivită\nAtunci când visele se nasc,\nIar tu, prin zâmbete, mă faci fericită\nPentru că...\nPentru că...\nN-avem un motiv anume, pur și simplu e...\nPentru că...\nPentru că...\nNe iubim și-avem în noi acel nu-știu-ce...\nAtunci când stele cad sperând că-și vor găsi dorința potrivită\nAtunci când visele se nasc,\nIar tu, prin zâmbete, mă faci fericită\nPentru că...\nPentru că...\nN-avem un motiv anume, pur și simplu e...\nPentru că...\nPentru că...\nNe iubim și-avem în noi acel nu-știu-ce...\n(Sfârșit!)","syncedLyrics":null,"lyricsfile":"version: '1.0'\nmetadata:\n  title: Pentru Că - Dirty Nano Remix\n  artist: INNA/The Motans/Dirty Nano\n  album: Pentru Că (Dirty Nano Remix)\n  duration_ms: 325000\n  instrumental: false\nlines: []\nplain: |-\n  Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n  Sufletul îmi cântă când mă privești\n  Iar cu tine lumea pare mai mare\n  Când prin șoapte noi ne spunem povești\n  Atunci când stele cad sperând că-și vor găsi dorința potrivită\n  Atunci când visele se nasc,\n  Iar tu, prin zâmbete, mă faci fericită\n  Pentru că...\n  Pentru că...\n  N-avem un motiv anume, pur și simplu e...\n  Pentru că...\n  Pentru că...\n  Ne iubim și-avem în noi acel nu-știu-ce...\n  Avem planuri complicate\n  Dar nu stau să mă complic,\n  Tu stai lângă mine și ajută-mă să le aplic\n  Tot de ce avem nevoie nu necesita cuvinte,\n  Pentru că știm să ne bucurăm din lucruri simple\n  Atunci când stele cad sperând că-și vor găsi dorința potrivită\n  Atunci când visele se nasc,\n  Iar tu, prin zâmbete, mă faci fericită\n  Pentru că...\n  Pentru că...\n  N-avem un motiv anume, pur și simplu e...\n  Pentru că...\n  Pentru că...\n  Ne iubim și-avem în noi acel nu-știu-ce...\n  Atunci când stele cad sperând că-și vor găsi dorința potrivită\n  Atunci când visele se nasc,\n  Iar tu, prin zâmbete, mă faci fericită\n  Pentru că...\n  Pentru că...\n  N-avem un motiv anume, pur și simplu e...\n  Pentru că...\n  Pentru că...\n  Ne iubim și-avem în noi acel nu-știu-ce...\n  (Sfârșit!)\n"},{"id":8485035,"name":"Pentru Că - Midi Culture Remix","trackName":"Pentru Că - Midi Culture Remix","artistName":"INNA/The Motans/Midi Culture","albumName":"Pentru Că (Midi Culture Remix)","duration":262.0,"instrumental":false,"hasWordSync":false,"plainLyrics":"Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\nSufletul îmi cântă când mă priveşti\nIar cu tine lumea pare mai mare\nCând în şoapte noi ne spunem poveşti\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că, pentru că\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că, pentru că\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce\n\nAvem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\nTu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\nTot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\nPentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că, pentru că\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că, pentru că\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că, pentru că\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că, pentru că\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce","syncedLyrics":null,"lyricsfile":"version: '1.0'\nmetadata:\n  title: Pentru Că - Midi Culture Remix\n  artist: INNA/The Motans/Midi Culture\n  album: Pentru Că (Midi Culture Remix)\n  duration_ms: 262000\n  instrumental: false\nlines: []\nplain: |-\n  Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n  Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n  Iar cu tine lumea pare mai mare\n  Când în şoapte noi ne spunem poveşti\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că, pentru că\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că, pentru că\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce\n\n  Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n  Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n  Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n  Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că, pentru că\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că, pentru că\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că, pentru că\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că, pentru că\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce\n"},{"id":8484997,"name":"Pentru Că - Dirty Nano Remix","trackName":"Pentru Că - Dirty Nano Remix","artistName":"INNA feat. The Motans & Dirty Nano","albumName":"Pentru Că (Dirty Nano Remix)","duration":325.0,"instrumental":false,"hasWordSync":false,"plainLyrics":"Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\nSufletul îmi cântă când mă privești\nIar cu tine lumea pare mai mare\nCând prin șoapte noi ne spunem povești\nAtunci când stele cad sperând că-și vor găsi dorința potrivită\nAtunci când visele se nasc,\nIar tu, prin zâmbete, mă faci fericită\nPentru că...\nPentru că...\nN-avem un motiv anume, pur și simplu e...\nPentru că...\nPentru că...\nNe iubim și-avem în noi acel nu-știu-ce...\nAvem planuri complicate\nDar nu stau să mă complic,\nTu stai lângă mine și ajută-mă să le aplic\nTot de ce avem nevoie nu necesita cuvinte,\nPentru că știm să ne bucurăm din lucruri simple\nAtunci când stele cad sperând că-și vor găsi dorința potrivită\nAtunci când visele se nasc,\nIar tu, prin zâmbete, mă faci fericită\nPentru că...\nPentru că...\nN-avem un motiv anume, pur și simplu e...\nPentru că...\nPentru că...\nNe iubim și-avem în noi acel nu-știu-ce...\nAtunci când stele cad sperând că-și vor găsi dorința potrivită\nAtunci când visele se nasc,\nIar tu, prin zâmbete, mă faci fericită\nPentru că...\nPentru că...\nN-avem un motiv anume, pur și simplu e...\nPentru că...\nPentru că...\nNe iubim și-avem în noi acel nu-știu-ce...\n(Sfârșit!)","syncedLyrics":null,"lyricsfile":"version: '1.0'\nmetadata:\n  title: Pentru Că - Dirty Nano Remix\n  artist: INNA feat. The Motans & Dirty Nano\n  album: Pentru Că (Dirty Nano Remix)\n  duration_ms: 325000\n  instrumental: false\nlines: []\nplain: |-\n  Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n  Sufletul îmi cântă când mă privești\n  Iar cu tine lumea pare mai mare\n  Când prin șoapte noi ne spunem povești\n  Atunci când stele cad sperând că-și vor găsi dorința potrivită\n  Atunci când visele se nasc,\n  Iar tu, prin zâmbete, mă faci fericită\n  Pentru că...\n  Pentru că...\n  N-avem un motiv anume, pur și simplu e...\n  Pentru că...\n  Pentru că...\n  Ne iubim și-avem în noi acel nu-știu-ce...\n  Avem planuri complicate\n  Dar nu stau să mă complic,\n  Tu stai lângă mine și ajută-mă să le aplic\n  Tot de ce avem nevoie nu necesita cuvinte,\n  Pentru că știm să ne bucurăm din lucruri simple\n  Atunci când stele cad sperând că-și vor găsi dorința potrivită\n  Atunci când visele se nasc,\n  Iar tu, prin zâmbete, mă faci fericită\n  Pentru că...\n  Pentru că...\n  N-avem un motiv anume, pur și simplu e...\n  Pentru că...\n  Pentru că...\n  Ne iubim și-avem în noi acel nu-știu-ce...\n  Atunci când stele cad sperând că-și vor găsi dorința potrivită\n  Atunci când visele se nasc,\n  Iar tu, prin zâmbete, mă faci fericită\n  Pentru că...\n  Pentru că...\n  N-avem un motiv anume, pur și simplu e...\n  Pentru că...\n  Pentru că...\n  Ne iubim și-avem în noi acel nu-știu-ce...\n  (Sfârșit!)\n"},{"id":23608862,"name":"Pentru Că (feat. The Motans)  (Midi Culture Remix)","trackName":"Pentru Că (feat. The Motans)  (Midi Culture Remix)","artistName":"Inna","albumName":"Pentru Că (feat. The Motans)  (Midi Culture Remix)","duration":261.0,"instrumental":false,"hasWordSync":false,"plainLyrics":"Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\nSufletul îmi cântă când mă privești\nIar cu tine lumea pare mai mare\nCând în șoapte noi ne spunem povești\nAtunci când stele cad sperând\nCă-și vor găsi dorința potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\nPentru că, pentru că\nN-avem un motiv anume, pur și simplu e\nPentru că, pentru că\nNe iubim și avem în noi acel nu știu ce\nAvem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\nTu stai lângă mine și ajută-mă să le aplic\nTot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\nPentru că știm să ne bucurăm din lucruri simple\nAtunci când stele cad sperând\nCă-și vor găsi dorința potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\nPentru că, pentru că\nN-avem un motiv anume, pur și simplu e\nPentru că, pentru că\nNe iubim și avem în noi acel nu știu ce\nAtunci când stele cad sperând\nCă-și vor găsi dorința potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\nPentru că, pentru că\nN-avem un motiv anume, pur și simplu e\nPentru că, pentru că\nNe iubim și avem în noi acel nu știu ce","syncedLyrics":"[00:03.30] Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n[00:07.40] Sufletul îmi cântă când mă privești\n[00:11.68] Iar cu tine lumea pare mai mare\n[00:15.92] Când în șoapte noi ne spunem povești\n[00:20.49] Atunci când stele cad sperând\n[00:23.50] Că-și vor găsi dorința potrivită\n[00:29.38] Atunci când visele se nasc\n[00:31.48] Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[00:38.58] Pentru că, pentru că\n[00:42.23] N-avem un motiv anume, pur și simplu e\n[00:46.98] Pentru că, pentru că\n[00:51.25] Ne iubim și avem în noi acel nu știu ce\n[01:22.25] Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n[01:26.43] Tu stai lângă mine și ajută-mă să le aplic\n[01:30.56] Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n[01:35.15] Pentru că știm să ne bucurăm din lucruri simple\n[01:39.58] Atunci când stele cad sperând\n[01:42.16] Că-și vor găsi dorința potrivită\n[01:48.00] Atunci când visele se nasc\n[01:50.27] Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[01:56.51] Pentru că, pentru că\n[02:00.33] N-avem un motiv anume, pur și simplu e\n[02:04.97] Pentru că, pentru că\n[02:09.21] Ne iubim și avem în noi acel nu știu ce\n[02:32.02] Atunci când stele cad sperând\n[02:33.98] Că-și vor găsi dorința potrivită\n[02:39.91] Atunci când visele se nasc\n[02:42.25] Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[02:48.73] Pentru că, pentru că\n[02:52.70] N-avem un motiv anume, pur și simplu e\n[02:57.44] Pentru că, pentru că\n[03:01.39] Ne iubim și avem în noi acel nu știu ce","lyricsfile":"version: '1.0'\nmetadata:\n  title: Pentru Că (feat. The Motans)  (Midi Culture Remix)\n  artist: Inna\n  album: Pentru Că (feat. The Motans)  (Midi Culture Remix)\n  duration_ms: 261000\n  instrumental: false\nlines:\n- text: Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n  start_ms: 3300\n  end_ms: 7400\n- text: Sufletul îmi cântă când mă privești\n  start_ms: 7400\n  end_ms: 11680\n- text: Iar cu tine lumea pare mai mare\n  start_ms: 11680\n  end_ms: 15920\n- text: Când în șoapte noi ne spunem povești\n  start_ms: 15920\n  end_ms: 20490\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 20490\n  end_ms: 23500\n- text: Că-și vor găsi dorința potrivită\n  start_ms: 23500\n  end_ms: 29380\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 29380\n  end_ms: 31480\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 31480\n  end_ms: 38580\n- text: Pentru că, pentru că\n  start_ms: 38580\n  end_ms: 42230\n- text: N-avem un motiv anume, pur și simplu e\n  start_ms: 42230\n  end_ms: 46980\n- text: Pentru că, pentru că\n  start_ms: 46980\n  end_ms: 51250\n- text: Ne iubim și avem în noi acel nu știu ce\n  start_ms: 51250\n  end_ms: 82250\n- text: Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n  start_ms: 82250\n  end_ms: 86430\n- text: Tu stai lângă mine și ajută-mă să le aplic\n  start_ms: 86430\n  end_ms: 90560\n- text: Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n  start_ms: 90560\n  end_ms: 95150\n- text: Pentru că știm să ne bucurăm din lucruri simple\n  start_ms: 95150\n  end_ms: 99580\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 99580\n  end_ms: 102160\n- text: Că-și vor găsi dorința potrivită\n  start_ms: 102160\n  end_ms: 108000\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 108000\n  end_ms: 110270\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 110270\n  end_ms: 116510\n- text: Pentru că, pentru că\n  start_ms: 116510\n  end_ms: 120330\n- text: N-avem un motiv anume, pur și simplu e\n  start_ms: 120330\n  end_ms: 124970\n- text: Pentru că, pentru că\n  start_ms: 124970\n  end_ms: 129210\n- text: Ne iubim și avem în noi acel nu știu ce\n  start_ms: 129210\n  end_ms: 152020\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 152020\n  end_ms: 153980\n- text: Că-și vor găsi dorința potrivită\n  start_ms: 153980\n  end_ms: 159910\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 159910\n  end_ms: 162250\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 162250\n  end_ms: 168730\n- text: Pentru că, pentru că\n  start_ms: 168730\n  end_ms: 172700\n- text: N-avem un motiv anume, pur și simplu e\n  start_ms: 172700\n  end_ms: 177440\n- text: Pentru că, pentru că\n  start_ms: 177440\n  end_ms: 181390\n- text: Ne iubim și avem în noi acel nu știu ce\n  start_ms: 181390\nplain: |-\n  Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n  Sufletul îmi cântă când mă privești\n  Iar cu tine lumea pare mai mare\n  Când în șoapte noi ne spunem povești\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-și vor găsi dorința potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  Pentru că, pentru că\n  N-avem un motiv anume, pur și simplu e\n  Pentru că, pentru că\n  Ne iubim și avem în noi acel nu știu ce\n  Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n  Tu stai lângă mine și ajută-mă să le aplic\n  Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n  Pentru că știm să ne bucurăm din lucruri simple\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-și vor găsi dorința potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  Pentru că, pentru că\n  N-avem un motiv anume, pur și simplu e\n  Pentru că, pentru că\n  Ne iubim și avem în noi acel nu știu ce\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-și vor găsi dorința potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  Pentru că, pentru că\n  N-avem un motiv anume, pur și simplu e\n  Pentru că, pentru că\n  Ne iubim și avem în noi acel nu știu ce\n"},{"id":21696952,"name":"Pentru Ca","trackName":"Pentru Ca","artistName":"INNA","albumName":"YO","duration":209.987868,"instrumental":false,"hasWordSync":false,"plainLyrics":"Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\nSufletul îmi cântă când mă priveşti\nIar cu tine lumea pare mai mare (mare)\nCând în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\nAvem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\nTu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\nTot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\nPentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)","syncedLyrics":"[00:03.62] Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n[00:07.82] Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n[00:12.20] Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n[00:16.69] Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n[00:21.56] Atunci când stele cad sperând\n[00:23.26] Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[00:29.54] Atunci când visele se nasc\n[00:31.11] Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[00:38.47] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[00:42.71] N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[00:46.92] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[00:51.44] Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[01:22.14] Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n[01:26.31] Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n[01:30.95] Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n[01:35.48] Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n[01:39.93] Atunci când stele cad sperând\n[01:42.36] Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[01:48.15] Atunci când visele se nasc\n[01:50.89] Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[01:56.82] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:01.36] N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[02:05.47] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:09.96] Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[02:32.16] Atunci când stele cad sperând\n[02:34.60] Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[02:40.67] Atunci când visele se nasc\n[02:42.74] Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[02:49.00] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:53.67] N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[02:57.85] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[03:02.32] Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[03:07.40] ","lyricsfile":"version: '1.0'\nmetadata:\n  title: Pentru Ca\n  artist: INNA\n  album: YO\n  duration_ms: 209988\n  instrumental: false\nlines:\n- text: Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n  start_ms: 3620\n  end_ms: 7820\n- text: Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n  start_ms: 7820\n  end_ms: 12200\n- text: Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n  start_ms: 12200\n  end_ms: 16690\n- text: Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n  start_ms: 16690\n  end_ms: 21560\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 21560\n  end_ms: 23260\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 23260\n  end_ms: 29540\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 29540\n  end_ms: 31110\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 31110\n  end_ms: 38470\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 38470\n  end_ms: 42710\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 42710\n  end_ms: 46920\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 46920\n  end_ms: 51440\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 51440\n  end_ms: 82140\n- text: Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n  start_ms: 82140\n  end_ms: 86310\n- text: Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n  start_ms: 86310\n  end_ms: 90950\n- text: Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n  start_ms: 90950\n  end_ms: 95480\n- text: Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n  start_ms: 95480\n  end_ms: 99930\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 99930\n  end_ms: 102360\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 102360\n  end_ms: 108150\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 108150\n  end_ms: 110890\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 110890\n  end_ms: 116820\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 116820\n  end_ms: 121360\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 121360\n  end_ms: 125470\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 125470\n  end_ms: 129960\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 129960\n  end_ms: 152160\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 152160\n  end_ms: 154600\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 154600\n  end_ms: 160670\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 160670\n  end_ms: 162740\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 162740\n  end_ms: 169000\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 169000\n  end_ms: 173670\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 173670\n  end_ms: 177850\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 177850\n  end_ms: 182320\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 182320\n  end_ms: 187400\n- text: ''\n  start_ms: 187400\nplain: |-\n  Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n  Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n  Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n  Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\n  Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n  Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n  Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n  Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n"},{"id":36235971,"name":"Pentru Ca","trackName":"Pentru Ca","artistName":"Inna","albumName":"Nirvana","duration":210.0,"instrumental":false,"hasWordSync":false,"plainLyrics":"Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\nSufletul îmi cântă când mă priveşti\nIar cu tine lumea pare mai mare (mare)\nCând în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\nAvem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\nTu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\nTot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\nPentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)","syncedLyrics":"[00:03.62] Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n[00:07.82] Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n[00:12.20] Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n[00:16.69] Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n[00:21.56] Atunci când stele cad sperând\n[00:23.26] Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[00:29.54] Atunci când visele se nasc\n[00:31.11] Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[00:38.47] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[00:42.71] N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[00:46.92] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[00:51.44] Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[01:22.14] Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n[01:26.31] Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n[01:30.95] Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n[01:35.48] Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n[01:39.93] Atunci când stele cad sperând\n[01:42.36] Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[01:48.15] Atunci când visele se nasc\n[01:50.89] Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[01:56.82] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:01.36] N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[02:05.47] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:09.96] Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[02:32.16] Atunci când stele cad sperând\n[02:34.60] Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[02:40.67] Atunci când visele se nasc\n[02:42.74] Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[02:49.00] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:53.67] N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[02:57.85] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[03:02.32] Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[03:07.40] ","lyricsfile":"version: '1.0'\nmetadata:\n  title: Pentru Ca\n  artist: Inna\n  album: Nirvana\n  duration_ms: 210000\n  instrumental: false\nlines:\n- text: Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n  start_ms: 3620\n  end_ms: 7820\n- text: Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n  start_ms: 7820\n  end_ms: 12200\n- text: Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n  start_ms: 12200\n  end_ms: 16690\n- text: Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n  start_ms: 16690\n  end_ms: 21560\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 21560\n  end_ms: 23260\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 23260\n  end_ms: 29540\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 29540\n  end_ms: 31110\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 31110\n  end_ms: 38470\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 38470\n  end_ms: 42710\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 42710\n  end_ms: 46920\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 46920\n  end_ms: 51440\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 51440\n  end_ms: 82140\n- text: Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n  start_ms: 82140\n  end_ms: 86310\n- text: Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n  start_ms: 86310\n  end_ms: 90950\n- text: Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n  start_ms: 90950\n  end_ms: 95480\n- text: Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n  start_ms: 95480\n  end_ms: 99930\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 99930\n  end_ms: 102360\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 102360\n  end_ms: 108150\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 108150\n  end_ms: 110890\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 110890\n  end_ms: 116820\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 116820\n  end_ms: 121360\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 121360\n  end_ms: 125470\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 125470\n  end_ms: 129960\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 129960\n  end_ms: 152160\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 152160\n  end_ms: 154600\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 154600\n  end_ms: 160670\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 160670\n  end_ms: 162740\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 162740\n  end_ms: 169000\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 169000\n  end_ms: 173670\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 173670\n  end_ms: 177850\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 177850\n  end_ms: 182320\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 182320\n  end_ms: 187400\n- text: ''\n  start_ms: 187400\nplain: |-\n  Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n  Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n  Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n  Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\n  Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n  Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n  Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n  Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n"},{"id":30448173,"name":"Pentru Ca","trackName":"Pentru Ca","artistName":"INNA feat. The Motans","albumName":"YO","duration":210.0,"instrumental":false,"hasWordSync":false,"plainLyrics":"Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\nSufletul îmi cântă când mă priveşti\nIar cu tine lumea pare mai mare (mare)\nCând în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\nAvem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\nTu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\nTot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\nPentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)","syncedLyrics":"[00:03.62] Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n[00:07.82] Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n[00:12.28] Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n[00:16.67] Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n[00:21.54] Atunci când stele cad sperând\n[00:23.26] Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[00:29.55] Atunci când visele se nasc\n[00:31.14] Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[00:38.40] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[00:42.76] N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[00:46.91] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[00:51.47] Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[01:22.13] Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n[01:26.38] Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n[01:30.91] Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n[01:35.44] Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n[01:39.92] Atunci când stele cad sperând\n[01:42.31] Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[01:48.16] Atunci când visele se nasc\n[01:50.86] Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[01:56.85] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:01.31] N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[02:05.47] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:09.93] Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[02:32.19] Atunci când stele cad sperând\n[02:34.63] Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[02:40.62] Atunci când visele se nasc\n[02:42.78] Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[02:49.09] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:53.60] N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[02:57.81] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[03:02.32] Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[03:07.42] ","lyricsfile":"version: '1.0'\nmetadata:\n  title: Pentru Ca\n  artist: INNA feat. The Motans\n  album: YO\n  duration_ms: 210000\n  instrumental: false\nlines:\n- text: Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n  start_ms: 3620\n  end_ms: 7820\n- text: Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n  start_ms: 7820\n  end_ms: 12280\n- text: Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n  start_ms: 12280\n  end_ms: 16670\n- text: Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n  start_ms: 16670\n  end_ms: 21540\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 21540\n  end_ms: 23260\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 23260\n  end_ms: 29550\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 29550\n  end_ms: 31140\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 31140\n  end_ms: 38400\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 38400\n  end_ms: 42760\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 42760\n  end_ms: 46910\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 46910\n  end_ms: 51470\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 51470\n  end_ms: 82130\n- text: Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n  start_ms: 82130\n  end_ms: 86380\n- text: Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n  start_ms: 86380\n  end_ms: 90910\n- text: Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n  start_ms: 90910\n  end_ms: 95440\n- text: Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n  start_ms: 95440\n  end_ms: 99920\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 99920\n  end_ms: 102310\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 102310\n  end_ms: 108160\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 108160\n  end_ms: 110860\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 110860\n  end_ms: 116850\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 116850\n  end_ms: 121310\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 121310\n  end_ms: 125470\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 125470\n  end_ms: 129930\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 129930\n  end_ms: 152190\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 152190\n  end_ms: 154630\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 154630\n  end_ms: 160620\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 160620\n  end_ms: 162780\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 162780\n  end_ms: 169090\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 169090\n  end_ms: 173600\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 173600\n  end_ms: 177810\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 177810\n  end_ms: 182320\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 182320\n  end_ms: 187420\n- text: ''\n  start_ms: 187420\nplain: |-\n  Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n  Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n  Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n  Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\n  Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n  Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n  Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n  Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n"},{"id":38815489,"name":"Pentru Ca","trackName":"Pentru Ca","artistName":"INNA feat. The Motans","albumName":"Yo-Yo-Yo?","duration":210.0,"instrumental":false,"hasWordSync":false,"plainLyrics":"Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\nSufletul îmi cântă când mă priveşti\nIar cu tine lumea pare mai mare (mare)\nCând în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\nAvem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\nTu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\nTot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\nPentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)","syncedLyrics":"[00:03.62]Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n[00:07.82]Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n[00:12.28]Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n[00:16.67]Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n[00:21.54]Atunci când stele cad sperând\n[00:23.26]Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[00:29.55]Atunci când visele se nasc\n[00:31.14]Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[00:38.40]Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[00:42.76]N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[00:46.91]Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[00:51.47]Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[01:22.13]Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n[01:26.38]Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n[01:30.91]Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n[01:35.44]Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n[01:39.92]Atunci când stele cad sperând\n[01:42.31]Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[01:48.16]Atunci când visele se nasc\n[01:50.86]Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[01:56.85]Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:01.31]N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[02:05.47]Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:09.93]Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[02:32.19]Atunci când stele cad sperând\n[02:34.63]Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[02:40.62]Atunci când visele se nasc\n[02:42.78]Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[02:49.09]Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:53.60]N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[02:57.81]Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[03:02.32]Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[03:07.42]","lyricsfile":"version: '1.0'\nmetadata:\n  title: Pentru Ca\n  artist: INNA feat. The Motans\n  album: Yo-Yo-Yo?\n  duration_ms: 210000\n  instrumental: false\nlines:\n- text: Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n  start_ms: 3620\n  end_ms: 7820\n- text: Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n  start_ms: 7820\n  end_ms: 12280\n- text: Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n  start_ms: 12280\n  end_ms: 16670\n- text: Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n  start_ms: 16670\n  end_ms: 21540\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 21540\n  end_ms: 23260\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 23260\n  end_ms: 29550\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 29550\n  end_ms: 31140\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 31140\n  end_ms: 38400\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 38400\n  end_ms: 42760\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 42760\n  end_ms: 46910\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 46910\n  end_ms: 51470\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 51470\n  end_ms: 82130\n- text: Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n  start_ms: 82130\n  end_ms: 86380\n- text: Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n  start_ms: 86380\n  end_ms: 90910\n- text: Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n  start_ms: 90910\n  end_ms: 95440\n- text: Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n  start_ms: 95440\n  end_ms: 99920\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 99920\n  end_ms: 102310\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 102310\n  end_ms: 108160\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 108160\n  end_ms: 110860\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 110860\n  end_ms: 116850\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 116850\n  end_ms: 121310\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 121310\n  end_ms: 125470\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 125470\n  end_ms: 129930\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 129930\n  end_ms: 152190\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 152190\n  end_ms: 154630\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 154630\n  end_ms: 160620\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 160620\n  end_ms: 162780\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 162780\n  end_ms: 169090\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 169090\n  end_ms: 173600\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 173600\n  end_ms: 177810\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 177810\n  end_ms: 182320\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 182320\n  end_ms: 187420\n- text: ''\n  start_ms: 187420\nplain: |-\n  Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n  Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n  Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n  Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\n  Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n  Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n  Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n  Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n"},{"id":27799221,"name":"Pentru Ca (Feat. The Motans)","trackName":"Pentru Ca (Feat. The Motans)","artistName":"Inna","albumName":"YO","duration":210.0,"instrumental":false,"hasWordSync":false,"plainLyrics":"Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\nSufletul îmi cântă când mă priveşti\nIar cu tine lumea pare mai mare (mare)\nCând în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\nAvem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\nTu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\nTot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\nPentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\nAtunci când stele cad sperând\nCă-şi vor găsi dorinţa potrivită\nAtunci când visele se nasc\nIar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nN-avem un motiv anume, pur şi simplu e\nPentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\nNe iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)","syncedLyrics":"[00:03.62] Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n[00:07.82] Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n[00:12.20] Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n[00:16.69] Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n[00:21.56] Atunci când stele cad sperând\n[00:23.26] Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[00:29.54] Atunci când visele se nasc\n[00:31.11] Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[00:38.47] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[00:42.71] N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[00:46.92] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[00:51.44] Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[01:22.14] Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n[01:26.31] Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n[01:30.95] Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n[01:35.48] Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n[01:39.93] Atunci când stele cad sperând\n[01:42.36] Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[01:48.15] Atunci când visele se nasc\n[01:50.89] Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[01:56.82] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:01.36] N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[02:05.47] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:09.96] Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[02:32.16] Atunci când stele cad sperând\n[02:34.60] Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n[02:40.67] Atunci când visele se nasc\n[02:42.74] Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n[02:49.00] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[02:53.67] N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n[02:57.85] Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n[03:02.32] Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n[03:07.40] ","lyricsfile":"version: '1.0'\nmetadata:\n  title: Pentru Ca (Feat. The Motans)\n  artist: Inna\n  album: YO\n  duration_ms: 210000\n  instrumental: false\nlines:\n- text: Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n  start_ms: 3620\n  end_ms: 7820\n- text: Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n  start_ms: 7820\n  end_ms: 12200\n- text: Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n  start_ms: 12200\n  end_ms: 16690\n- text: Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n  start_ms: 16690\n  end_ms: 21560\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 21560\n  end_ms: 23260\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 23260\n  end_ms: 29540\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 29540\n  end_ms: 31110\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 31110\n  end_ms: 38470\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 38470\n  end_ms: 42710\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 42710\n  end_ms: 46920\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 46920\n  end_ms: 51440\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 51440\n  end_ms: 82140\n- text: Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n  start_ms: 82140\n  end_ms: 86310\n- text: Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n  start_ms: 86310\n  end_ms: 90950\n- text: Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n  start_ms: 90950\n  end_ms: 95480\n- text: Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n  start_ms: 95480\n  end_ms: 99930\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 99930\n  end_ms: 102360\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 102360\n  end_ms: 108150\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 108150\n  end_ms: 110890\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 110890\n  end_ms: 116820\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 116820\n  end_ms: 121360\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 121360\n  end_ms: 125470\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 125470\n  end_ms: 129960\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 129960\n  end_ms: 152160\n- text: Atunci când stele cad sperând\n  start_ms: 152160\n  end_ms: 154600\n- text: Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  start_ms: 154600\n  end_ms: 160670\n- text: Atunci când visele se nasc\n  start_ms: 160670\n  end_ms: 162740\n- text: Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n  start_ms: 162740\n  end_ms: 169000\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 169000\n  end_ms: 173670\n- text: N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  start_ms: 173670\n  end_ms: 177850\n- text: Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  start_ms: 177850\n  end_ms: 182320\n- text: Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n  start_ms: 182320\n  end_ms: 187400\n- text: ''\n  start_ms: 187400\nplain: |-\n  Doar prin ochii tăi îmi văd fericirea\n  Sufletul îmi cântă când mă priveşti\n  Iar cu tine lumea pare mai mare (mare)\n  Când în şoapte noi ne spunem poveşti (povești)\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\n  Avem planuri complicate, dar nu stau să mă complic\n  Tu stai lângă mine şi ajută-mă să le aplic\n  Tot de ce avem nevoie nu necesită cuvinte\n  Pentru că ştim să ne bucurăm din lucruri simple\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n\n  Atunci când stele cad sperând\n  Că-şi vor găsi dorinţa potrivită\n  Atunci când visele se nasc\n  Iar tu prin zâmbete mă faci fericită\n\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  N-avem un motiv anume, pur şi simplu e\n  Pentru că (pentru că), pentru că (pentru că, pentru că)\n  Ne iubim şi-avem în noi acel, nu ştiu ce (ce)\n"}]